Zi de zi observ oameni. Cum comunică . Ce vor sa spună.
Ce se ascunde in spatele cuvintelor.
Azi am asistat
la un spectacol de comunicare non-verbală. O persoană candidat la un interviu, cealaltă persoană, unul dintre evaluatori. Cei doi au intrat din prima clipa intr-un
raport de comunicare prin gesturi, in oglindă.
Cand primea o întrebare grea, candidatul îşi incrucişa mainile, se retragea usor pe spate, vocea scădea în energie, inflexiunile
vocii dispăreau. Suna si arăta ca electrocardiograma unui bolnav intrat in stop
cardiac. Era in defensivă. Evaluatorul,
încruntat, îsi incrucişa si el mâinile
fară să realizeze asta si se lăsa deasemenea uşor pe spate. Intra intr-o stare de defensivă , suspicioasă,
de evaluare din exterior a situaţiei.
Apoi , întrebarea
urmărea o experientă pozitiva si placută
candidatului. Deschidea mainile larg si se apleca usor in faţă . Zâmbea , mai
făcea o gluma, comunica dezinvolt. Evaluatorul
, fără sa constientizeze asta , deschidea si el mâinile larg, zâmbea , ii
ridica mingi la fileu candidatului.
Comunicarea
aceasta non-verbală dintre cei doi a continuat pe tot parcursul discutiei, cu o
sumedenie de gesturi in oglindă cum nu am mai vazut niciodată.
In drum sprea
casă , pe masina, analizând experienţa traită , a venit si dupăgândul zilei. Comunicăm la nivel subconstient mai mult decat
credem. Oamenii cu care discutăm si
reacţiile lor dintr-un anume moment sunt
oglinda a ceea ce suntem noi în acel moment.
Depinde de noi cum vrem
sa fie ei.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu